fbpx

110 ani de la Aprinderea Luminilor R:.L:. Martinovics

Data de 26.05.6018 A:.L:. a reprezentat un prilej de sărbătoare pentru Respectabila Lojă Martinovics din Marele Orient al Ungariei. Pentru celebrarea a 110 ani de la înființare, frați din mai multe Obediențe Masonice din Europa s-au reunit în cadrul unui eveniment internațional, demonstrând astfel că spiritul fratern nu are granițe și dăinuie in cugetul fiecărui francmason indiferent de origine. La ceremonie au fost prezenți reprezentanți din Marele Orient al Franței și Marele Orient al Belgiei, de asemenea au fost invitați din Serbia și Romania.

Marea Loja de Studiu al Artei Regale a fost reprezentată de o delegație condusă de Marele Maestru Adjunct, Il:. Fr:. Vasile Iacob. În Ținuta Rituală prezidată de V:.M:. Peter Adrian Kun,  a fost citită o planșa de arhitectură prin care s-a prezentat evoluția R:.L:. Martinovics de la inaugurarea sa în 1908 pană în zilele noastre, precum și o scurta introducere în istoria ordinului pe teritoriul Ungariei. Iluștrii Frați de la Orient, au luat pe rând cuvântul întru susținerea principiilor Masoneriei Universale și consolidarea ei prin întărirea relațiilor internaționale cu  o colaborare eficientă și armonioasă între entități. Viziunea comună împărtășită de toți Frații, ne poate doar bucura, iar când ea vine in sprijinul unității și fraternității putem spune că ne aflăm pe o pantă ascendentă. “Unirea e puterea” și doar conlucrând sub îndrumarea M:.A:.A:.U:. putem aspira la desăvârșirea Marii Opere. Acestea au fost mesajele Fraților de la Orient, ce au luat cuvântul începând cu Marele Maestru al Marelui Orient al Ungariei.

Agapa fraternă ce a urmat ritualului, a permis fraților interacțiunea într-un cadru degajat, deschis, astfel relaționarea continuă și după prima parte unde lucrările sunt acoperite, un prilej pentru discuții diplomatice pe care reprezentanții noștri l-au fructificat. Acest eveniment a marcat prima vizită oficială a M:.L:.S:.A:.R:. în Ungaria și reprezintă piatra de temelie în construirea unei relații fraterne indestructibile între cele două entități.  Ne dorim o Masonerie Universală, închegată și puternică, iar pentru asta, mai întâi de toate avem nevoie de o colaborare eficientă cu vecinii noștri, nu numai în plan Masonic ci și în lumea profană.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top