mobile-logo
Top

Istoria Francmasoneriei

MLSARIstoria Francmasoneriei

„The body of Masonry rose from the guilds of workmen

who wandered the face of medieval Europe, but the spirit of Masonry walked

with God before the universe was spread out or the scroll of the heavens unrolled.”

Manly P. Hall

 

A afirma că istoria Francmasoneriei este una fascinantă este puțin spus. Puține alte lucruri au stârnit atât de multă admirație și controversă decât această grupare de oameni care și-au propus să se dezvolte în primul rând pe ei pentru a deveni mai buni și în consecință umanitatea în intregul ei. În continuare vom încerca să trasăm o foarte scurtă istorie a organizației.

Cu toate că Francmasoneria speculativă a apărut doar în secolul XX și se crede că s-a dezvoltat din Ghildele masonilor operativi din Evul Mediu, rădăcinile sale se pierd în negura timpului și pot fi trasate până la Școlile Misterelor din Antichitate. De la acestea, Francmasoneria a preluat cele mai importante două concepte: credința într-o singură Ființă Supremă, creatoare a omului și a tot ceea ce există în Univers și credință în nemurirea sufletului. Vedem, de asemenea, numeroase asemănări între ritualurile efectuate în Școlile Misterelor și ritualurile Francmasoneriei. În Persia, neofitul, după ce a fost lăsat o anumită perioadă de timp într-o peșteră să îndure foamea și frigul (condiții care îi vor schimba mentalul), este dus într-o cameră unde i se pune o sabie în dreptul inimii. De aici va începe călătoria sa inițiatică și va trece mai multe probe. În Grecia și în restul școlilor inițiatul era legat la ochi în timpul ceremoniei și vederea îi era restabilită numai la sfarșitul ritualului, când putea să „primească lumina”. În Egipt găsim pe pereții unuia dintre temple o gravura care înfățișează un leu prinzând inițiatul de mână pentru a-l ridica la viață, o viață reînnoită și plină de lumină. Și exemplele pot continua.

Perioada Evului Mediu, cu toate că a reprezentat în mare parte stagnare și frică față de progres, a venit cu câteva schimbări fundamentale care au făcut posibilă apariția Francmasoneriei speculative. Prima dintre aceste schimbări a fost Renașterea italiană, care a presupus o reîntoarcere la studiul clasic, a stârnit interesul pentru aprofundarea Cabalei și a încercat o rupere din strânsoarea unor instituții care faceau uz de ignoranță și superstiție. Astfel, își face apriția omul universal, care nu se mulțumește cu ceea ce primește de la alții, ci încearcă permanent să-și îmbogățească cunoștintele, să-și lărgească propriul univers, să-și depășească limitele și să fie bun în toate domeniile cunoașterii. Această sete de cunoaștere și adevăr, această permanentă cautare, va fi moștenită de Francmasonerie, care încurajează pe toți membrii săi să supună cercetării întregul Univers. O a doua etapă esențială a fost cea a Reformei lui Martin Luther. Prin aceasta, Francmasoneria a putut să se elibereze de controlul ecleziastic. În caz contrar ar fi ajuns un alt apendice al Bisericii, precum ghildele sau anumite ordine cavalerești. Cu toate acestea, cel mai mult datorăm unui alt eveniment care s-a petrecut în epoca luminilor în Franța: Revoluția Franceză. Într-un Ev Mediu în care omul era privit doar puțin mai sus decât un animal sau o bucată de carne, o ființă fără niciun fel de drepturi, au apărut conceptele de drepturi ale omului, egalitate și fraternitate, atât de străine până atunci și atât de prețuite de Francmasonerie de atunci înainte. Evul Mediu a reprezentat în același timp o perioadă în care au apărut și au prosperat diverse ordine cavalerești. Spiritul acestora, precum și setul de legi morale pe care le promovau pot fi găsite astăzi în Francmasonerie, în ritualurile sale.

În perioada modernă, Francmasoneria a cunoscut o dezvoltare puternică, mai ales în Occident, o dată cu raspândirea democrației și a libertății de gândire și exprimare și continuă să se implice în mod constant în societate, mai ales datorită numeroaselor probleme și dezechilibre pe care aceasta le prezintă. În continuare, Francmasoneria va face tot posibilul pentru a combate ignoranța, superstiția și fanatismul, pentru ca societatea să prospere cu adevărat, iar deviza „Libertate, egalitate, fraternitate” să nu reprezinte doar o lozincă goală și formală. Toate acestea sub îndrumarea M:.A:.A:.U:.!