Convent Masonic Pizza del Gesu

Conventul Marelui Orient Italian Piazza del Gesú (6017)

Ziua de 25 martie 6017 A:.L:. a reunit la Roma Frați din mai multe colțuri ale Europei, dar și de peste ocean, Frați care s-au adunat pentru a fi alaturi de reprezentanții Marelui Orient Italian Piazza del Gesu, pentru a celebra împreună nou eveniment important pentru Masoneria Continentala, și anume Conventul Anual Ordinar.

Lucrările s-au desfășurat sub conducerea Marelui Maestru, Il:. Frate Nicola Tucci, care a facut publică ordinea de zi pentru toți participanții.

Delegația Marii Loji de Studiu al Artei Regale, formată din Cojan Sorin Călin – Mare Maestru, Vrânceanu Silviu Alin – Mare Maestru Adjunct, Bălăceanu George Ionuț – Mare Secretar, Beldie Șerban Mihai – Mare Inspector al Ordinului, Domenico Sergi – Ambasador și Ministru de Externe al M:.L:. S:.A:.R:. și Vitta Sebastian – Consilier Federal; a fost primită în cel mai fratern spirit și i-a fost conferită o deosebită atenție, demonstrând încă o dată că între România și Italia există relații frățești solide și o viziune comună care ne definește.

Cu această ocazie, am putut retrăi experiența Conventului nostru din Noiembrie prin intâlnirea cu Il: Frați Jose Trinidad Alcocer Bravo – Suveran Mare Comandor si Mare Maestru din trecut al Marii Loji Suverane a statului Quintana Roo și Roberto Romero Novelo – Mare Capitan al Gărzilor, reprezentant al Supremului Consiliu Suveran al Americii Centrale, delegați din Mexic.

Au mai participat delegații din Marea Lojă Universală a Portugaliei și din Muntenegru, precum și alți invitați de pe teritoriul Italiei.

Evenimentul a fost urmat de agapa fraterna, unde s-a fixat, printre altele, data următorului eveniment comun, în luna iunie la Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top